The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iov › Cartea lui Iov 30 › Cartea lui Iov 30:23

Cartea lui Iov 30:23

Știu foarte bine că Tu mă duci spre moarte și la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.

Biblia

In The King James Version

For I know that thou wilt bring me to death, and to the house appointed for all living.

In Context

22Tu mă ridici deasupra vântului și mă pui pe el călare și apoi mă nimicești cu iureșul furtunii.

24Totuși împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.

Read all of Cartea lui Iov 30

Cross References

Genesis 3:19În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”.

2 Samuel 14:14Noi vom muri și vom fi ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai poate aduna. Dumnezeu însă nu voiește să piardă sufletul și se gândește cum ar face să nu lepede de la Sine nici pe cel înlăturat.

Job 9:22Pentru aceea am zis: Tot una este! El nimicește pe cel desăvârșit și pe cel viclean.

Job 14:5Deoarece zilele lui sunt măsurate și știi socoteala lunilor lui și i-ai pus un hotar peste care nu va trece.

Ecclesiastes 8:8Omul nu este stăpân pe duhul său de viață, ca să-l poată opri; la fel nu este stăpân pe ziua morții și în această luptă nu încape amânare. Nelegiuirea nu va scăpa pe cel care o săvârșește.

Ecclesiastes 12:5Și te temi să mai urci colina și spaimele pândesc în cale și capul se face alb ca floarea de migdal și lăcusta sprintenă se face grea și toți mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locașul său de veci și bocitoarele dau târcoale pe uliță;

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iov 30:23

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iov 30:22Cartea lui Iov 30Cartea lui Iov 30:24 →