The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iov › Cartea lui Iov 31 › Cartea lui Iov 31:34

Cartea lui Iov 31:34

Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetății și mă înspăimânta disprețul cetățenilor și atunci rămâneam fără glas și nu mai mă arătam în poartă?

Biblia

In The King James Version

Did I fear a great multitude, or did the contempt of families terrify me, that I kept silence, and went not out of the door?

In Context

33Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu, greșeala făptuită,

35O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei,

Read all of Cartea lui Iov 31

Cross References

Exodus 32:27Iar Moise le-a zis: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-și încingă fiecare din voi sabia sa la șold și străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte și înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său și pe aproapele său”.

Nehemiah 5:7Inima mea s-a tulburat și am dojenit aspru pe cei mai însemnați și pe căpetenii. "Voi luați mită de la frații voștri", le-am zis eu. Și am făcut împotriva lor o adunare mare,

Nehemiah 13:28Unul din fiii lui Ioiada, fiul lui Eliașib, preotul cel mare, era ginerele lui Sanbalat Horonitul; dar eu l-am alungat de la mine.

Esther 4:14Dacă tu vei tăcea în vremea aceasta, atunci izbăvirea și eliberarea vor veni pentru Iudei din altă parte, iar tu și casa tatălui tău veți pieri. Și cine știe dacă tu n-ai ajuns la vrednicia de regină tocmai pentru vremile acestea?"

Job 34:19El nu caută la fala celor mari și nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale.

Proverbs 29:25Teama de oameni duce la căderea în cursă, dar cel ce nădăjduiește în Domnul stă la adăpost.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iov 31:34

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iov 31:33Cartea lui Iov 31Cartea lui Iov 31:35 →