Cartea lui Iov 32:8
Dar duhul din om și suflarea Celui Atotputernic dau priceperea.
Biblia
In The King James Version
But there is a spirit in man: and the inspiration of the Almighty giveth them understanding.
In Context
7Mi-am zis: vârsta trebuie să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea.
9Nu cei bătrâni sunt înțelepți și nici moșnegii nu sunt cei ce înțeleg totdeauna dreptatea.
Cross References
Genesis 41:38Și a zis Faraon către toți dregătorii săi: „Am mai putea găsi, oare, un om, ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?”
1 Kings 3:12Iată Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îți dau minte înțeleaptă și pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta și cum nici nu se va mai ridica după tine.
1 Kings 4:29Și a dat Dumnezeu lui Solomon înțelepciune și pricepere foarte mare și cunoștințe multe, ca nisipul de pe țărmul mării.
Job 4:12O șoaptă a răzbit până la mine și urechea mea a prins ceva din ea.
Job 12:16Tăria și înțelepciunea sunt la El. El este stăpân și peste rătăcit și peste cel ce-l face să rătăcească.
Job 33:16Atunci El dă înștiințări oamenilor și-i cutremură cu arătările Sale.