Cartea lui Iov 36:21
Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinței.
Biblia
In The King James Version
Take heed, regard not iniquity: for this hast thou chosen rather than affliction.
In Context
20Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare întregi au fost smulse din locul lor.
22Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să învețe ca El?
Cross References
Job 34:7Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa?
Daniel 3:16Răspuns-au Șadrac, Meșac și Abed-Nego și au zis regelui: O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta să-ți dăm un răspuns!
Matthew 5:29Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.
Matthew 16:24Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.
Hebrews 11:25Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului,