The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iov › Cartea lui Iov 4 › Cartea lui Iov 4:14

Cartea lui Iov 4:14

Cutremur m-a apucat și fiori mi-au scuturat toate oasele.

Biblia

In The King James Version

Fear came upon me, and trembling, which made all my bones to shake.

In Context

13În spaimele care vin din nălucirile nopții, atunci când somn adânc se lasă peste oameni,

15Atunci un duh a trecut prin fața mea; tot părul mi s-a zbârlit de groază.

Read all of Cartea lui Iov 4

Cross References

Job 7:14Atunci Tu mă spăimântezi cu vise și mă îngrozești cu năluciri.

Daniel 10:11Și a grăit către mine: "Daniele, om plăcut al lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe care ți le spun ție și stai drept, că acum sunt trimis către tine". Și pe când îmi grăia cuvântul acesta, m-am sculat tremurând.

Luke 1:12Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el.

Revelation 1:17Și când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Și El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iov 4:14

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iov 4:13Cartea lui Iov 4Cartea lui Iov 4:15 →