Cartea lui Iov 4:7
Ia adu-ți aminte, care nevinovat s-a prăpădit și unde le-a pierit urma celor drepți în fala lui Dumnezeu?
Biblia
In The King James Version
Remember, I pray thee, who ever perished, being innocent? or where were the righteous cut off?
In Context
6Frica ta de Dumnezeu nu-ți dă încredere și desăvârșirea căilor tale nu-ți dă nădejde?
8După cum am văzut eu, numai cei ce ară nelegiuirea și seamănă răutatea au parte de asemenea roade.
Cross References
Job 9:22Pentru aceea am zis: Tot una este! El nimicește pe cel desăvârșit și pe cel viclean.
Ecclesiastes 9:1Cu adevărat toate acestea le-am pus la inimă și inima mea le-a văzut: că cei drepți și cei înțelepți împreună cu toate faptele lor sunt în mina lui Dumnezeu. Nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaște omul; ci totul este deșertăciune înaintea oamenilor,
2 Peter 2:9Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății,