Cartea lui Iov 6:9
Și să primească să mă sfărâme și să-și întindă mâna și să mă nimicească!
Biblia
In The King James Version
Even that it would please God to destroy me; that he would let loose his hand, and cut me off!
In Context
8Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele și va face ca Dumnezeu să-mi dea ce aștept,
Cross References
1 Kings 19:4Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi, și s-a așezat sub un ienupăr și își ruga moartea, zicând: "Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinții mei!"
Job 3:21Celor ce așteaptă moartea, și ea nu vine, și care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;
Job 10:1Sufletul meu este dezgustat de viața mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea și voi vorbi întru suferința sufletului meu.
Job 19:21Milă fie-vă de mine, aveți milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
Isaiah 48:10Iată că te-am lămurit în foc și n-am aflat argint, te-am încercat în cuptorul nenorocirii.
Jonah 4:8Și la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit și soarele a dogorit capul lui Iona, încât el se prăpădea de căldură. Și și-a rugat moartea zicând: "Mai bine este să mor decât să trăiesc!"