Cartea lui Iov 9:24
Dacă o țară a încăput pe mâna unui om viclean, El acoperă fața judecătorilor Săi. Și dacă nu El, cine atunci?
Biblia
In The King James Version
In Context
23Dacă o nenorocire aduce moartea deodată, ce-I pasă Lui de deznădejdea celor fără de vină?
25Zilele mele sunt mai grabnice decât un aducător de vești și au fugit fără să vadă fericirea.
Cross References
2 Samuel 19:4Regele însă, acoperindu-și fata, striga tare: "Abesalom, Abesalom, fiul meu!"
Esther 7:8Când s-a întors regele din grădina palatului, Aman tocmai se aruncase pe patul pe care se afla Estera. Și a zis regele: "Vrei încă să și siluiești pe regină aici, în casa mea?" Acest cuvânt, ieșit din gura regelui, acoperi de tulburare fata lui Aman.
Job 12:6Foarte liniștite stau și sunt corturile jefuitorilor și cei ce mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care au făcut din pumnul lor un dumnezeu.
Job 16:11Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor răi.
Job 24:25Dacă ziceți că nu este așa, cine îmi va dovedi că am mințit și cine va spulbera cuvântul meu?" Capitolul 24