Cartea lui Iov 9:32
Căci Dumnezeu nu este un om ca mine, ca să stau cu El de vorbă și ca să mergem împreună la judecată.
Biblia
In The King James Version
For he is not a man, as I am, that I should answer him, and we should come together in judgment.
In Context
31Atunci Tu tot m-ai cufunda în noroi, încât și veșmintele mele s-ar scârbi de mine.
33Între noi nu se află un al treilea care să-și pună mâna peste noi amândoi
Cross References
Numbers 23:19Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți, nici ca fiul omului, ca să-I pară rău. Au zice-va El și nu va face? Sau va grăi și nu va împlini?
Job 9:14Și eu atunci cum o să-I răspund și ce cuvinte o să aleg?
Job 13:18Iată am pus la cale o judecată, și știu că eu sunt cel ce am dreptate.
Job 33:7De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta.
Job 35:5Privește cerurile și îndreaptă intr-acolo ochii; uită-te la nori, cât sunt ei de sus, față de tine!
Ecclesiastes 6:10La tot ce își ia ființă i s-a hotărât numele de mai înainte; se știe ce va fi omul; el nu poate să intre în pricină cu cel ce este mai tare decât el.