Cartea lui Iona 3:10
Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăință, că s-au întors din căile lor cele rele. Și i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse și nu le-a împlinit. Capitolul 03
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
1 Kings 21:27Când a auzit Ahab toate cuvintele acestea, a început să plângă, și-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat pesta trupul său cu sac, a postit și a dormit în sac și a umblat trist.
Job 33:27Atunci omul privește peste semenii săi și zice: "Păcătuisem și călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
Jeremiah 18:7Și dacă poporul acela, despre care am zis Eu acestea, se va întoarce de la faptele lui cele rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac.
Jeremiah 31:18Aud pe Efraim plângând și zicând: "Tu m-ai pedepsit și sunt pedepsit ca un junc neînvățat. Întoarce-mă și mă voi întoarce, că Tu ești Domnul Dumnezeul meu!
Amos 7:3Și S-a milostivit Domnul pentru aceste vorbe și a zis: "Nu se va mai întâmpla!"
Jonah 4:2Și a rugat pe Domnul, zicând: "O, Doamne, iată tocmai ceea ce cugetam eu când eram în tara mea! Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis, că știam că Tu ești Dumnezeu îndurat și milostiv, îndelung-răbdător și mult-milosârd și Îți pare rău de fărădelegi.