The Bible Software
bible.software › Iosua › Iosua 2 › Iosua 2:10

Iosua 2:10

Pentru că am auzit noi cum a secat Domnul Dumnezeu înaintea voastră Marea Roșie, când ah ieșit din Egipt, și câte ați făcut voi cu cei doi regi ai Amoreilor peste Iordan, cu Sihon și cu Og, pe care i-ați pierdut.

Biblia

In The King James Version

For we have heard how the LORD dried up the water of the Red sea for you, when ye came out of Egypt; and what ye did unto the two kings of the Amorites, that were on the other side Jordan, Sihon and Og, whom ye utterly destroyed.

In Context

9Și le-a zis: "Știu că Domnul v-a dat vouă pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra noastră și toți locuitorii pământului acestuia au frică de voi,

11Când am auzit noi de acestea, ne-a slăbit inima și în nici unul din noi n-a mai rămas bărbăție în fața voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus și pe pământ jos.

Read all of Iosua 2

Cross References

Exodus 14:21Iar Moise și-a întins mâna sa asupra mării și a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit și s-a făcut marea uscat, că s-au despărțit apele.

Numbers 21:21De acolo a trimis Moise soli la Sihon, regele Amoreilor, cu vești de pace, ca să i se spună:

Deuteronomy 2:30Dar Sihon, regele Heșbonului, n-a voit a ne îngădui să trecem prin pământul lui, pentru că Domnul Dumnezeul tău a îndărătnicit duhul lui și inima lui a împietrit-o, ca să-l dea în mâinile tale, cum se vede acum.

Joshua 9:10Și de câte a făcut El celor doi regi ai Amoreilor, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon, regele Heșbonului și lui Og, regele Vasanului, care locuia în Aștarot și Edrea.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Iosua 2:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Iosua 2:9Iosua 2Iosua 2:11 →