Iosua 9:24
Iar ei au răspuns lui Iosua și au zis: "Ni s-a vestit nouă câte a poruncit Domnul Dumnezeul tău lui Moise, slugii Sale, ca să vă dea toată țara aceasta, iar pe noi și pe toți locuitorii pământului acestuia să ne piardă de la fața voastră; și, înfricoșându-ne foarte tare de voi pentru viața noastră, am făcut fapta aceasta.
Biblia
In The King James Version
In Context
25Și acum iată suntem sub mâna voastră; faceți cu noi cum veți socoti și cum vi se pare mai drept".
Cross References
Exodus 23:31Întinde-voi hotarele tale de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și de la pustie până la râul cel mare al Eufratului, căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii pământului acestuia și-i voi alunga de la fața ta.
Numbers 33:55Iar dacă nu veți alunga de la voi pe locuitorii pământului, atunci cei rămași din ei vor fi spini pentru ochii voștri și bolduri pentru coastele voastre și vă vor strâmtora în tara în care veți trăi.
Deuteronomy 7:23Ci ți le va da Domnul Dumnezeul tău și le va pune în mare tulburare, încât vor pieri.
Joshua 2:9Și le-a zis: "Știu că Domnul v-a dat vouă pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra noastră și toți locuitorii pământului acestuia au frică de voi,
Joshua 6:21Și au dat junghierii tot ce era în cetate: bărbați și femei și tineri și bătrâni și boi și oi și asini, tot au trecut prin ascuțișul sabiei.
Joshua 10:2S-a spăimântat foarte tare, pentru că cetatea Ghibeonului era cetate mare, ca una ce era dintre cetățile domnești, mai mare decât Ai, și toți locuitorii ei erau oameni viteji.