Judecători 20:13
Dați pe acei oameni ticăloși care sunt în Ghibeea, că avem să-i omorâm și să stârpim răul din Israel!" Dar fiii lui Veniamin n-au voit să asculte glasul fraților lor, adică al fiilor lui Israel.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 13:5Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.
Deuteronomy 13:13Că s-au ivit în ea oameni necredincioși dintre ai tăi și au smintit pe locuitorii cetății lor, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-ați știut,
Deuteronomy 17:12Iar cine se va purta așa de îndărătnic, încât să nu asculte pe preotul care stă acolo la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau pe judecătorul care va fi în zilele acelea, unul ca acela să moară.
Deuteronomy 21:21Atunci toți oamenii cetății lui să-l ucidă cu pietre și să-l omoare. Și așa să stârpești răul din mijlocul tău și toți Israeliții vor auzi și se vor teme.
Deuteronomy 22:24Să-i aduceți pe amândoi la poarta cetății aceleia și să-i ucideți cu pietre: pe fată pentru că n-a țipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a necinstit pe femeia aproapelui său. Și așa să stârpești răul din mijlocul tău.
Judges 19:22Dar după ce s-a veselit inima lor, iată locuitorii cetății, oameni desfrânați, au înconjurat casa, bătând în ușă și zicând bătrânului, stăpânul casei: "Scoate pe omul care a intrat în casa ta, ca să-l cunoaștem".