Judecători 3:12
Apoi fiii lui Israel iarăși s-au apucat să facă rele înaintea ochilor Domnului și a întărit Domnul pe Eglon, regele Moabului, împotriva Israeliților, pentru că ei făceau rele înaintea ochilor Domnului.
Biblia
In The King James Version
In Context
11După aceea s-a odihnit țara patruzeci de ani și apoi a murit Otniel, fiul lui Chenaz.
Cross References
Exodus 9:16Dar te-am cruțat, ca să-Mi arăt puterea Mea și ca să se vestească numele Meu în tot pământul,
Judges 2:14De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel și l-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmașilor dimprejurul lor și n-au mai putut să se împotrivească vrăjmașilor lor.
1 Samuel 12:9Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor și El i-a dat în mâinile lui Sisera, căpetenia oștirilor Hațorului, în mâinile Filistenilor și în mâinile regelui Moabului, care s-au războit împotriva lor.
Isaiah 10:15Oare securea este ea măreață față de cel ce o ridică sau ferăstrăul se înalță împotriva celui ce-l mânuiește? Ca și cum varga ar da avânt celui care o ridică și toiagul ar însufleți brațul care îl duce!
Isaiah 45:1Așa zice Domnul unsului Său Cirus, pe care îl ține de mâna lui cea dreaptă, ca să doboare neamurile înaintea lui și ca să dezlege cingătorile regilor, să deschidă porțile înaintea lui și ca ele să nu mai fie închise:
Daniel 4:22Că tu vei fi alungat dintre oameni și vei locui împreună cu animalele câmpului și vei mânca iarbă și din roua cerului vei fi udat și vor trece peste tine șapte ani, până ce tu vei cunoaște că Cel Preaînalt are stăpânirea peste împărăția oamenilor și o dă cui voiește.