The Bible Software
bible.software › Judecători › Judecători 5 › Judecători 5:9

Judecători 5:9

Inima îmi e la căpeteniile lui Israel, La cei ce plecau din popor de voie la război. Binecuvântați pe Domnul!

Biblia

In The King James Version

My heart is toward the governors of Israel, that offered themselves willingly among the people. Bless ye the LORD.

In Context

8Pe atunci Israel își alesese dumnezei noi, De aceea războiul bătea la porți; Dar nu se vedea nici scut, nici lance în mâini, La cei patruzeci de mii din Israel.

10Aceia călăreau pe asine murge, Sau ședeau în căruțe, sub coviltire de scoarțe scumpe Și mergeau pe drum cântând.

Read all of Judecători 5

Cross References

Judges 5:2"Când se arată judecători în Israel, poporul merge de bunăvoie la război; Binecuvântați pe Domnul!

2 Chronicles 17:16După acesta, Amasia, fiul lui Zicri, care se făgăduise pe sine Domnului, avea cu el două sute de mii de ostași viteji.

2 Corinthians 8:3Căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere și peste putere,

2 Corinthians 8:17Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pe de altă parte, făcându-se și mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Judecători 5:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Judecători 5:8Judecători 5Judecători 5:10 →