Judecători 8:6
Iar căpeteniile din Sucot au răspuns: "Dar este oare mâna lui Zebah și Țalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oștirii tale?"
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 25:13Și iată numele fiilor lui Ismael, după șirul nașterii lor: întâiul născut al lui Ismael a fost Nebaiot; după el urmează Chedar, Adbeel și Mibsam,
Genesis 37:28Iar când au trecut negustorii Madianiți pe acolo, frații au tras și au scos pe Iosif din puț și l-au vândut pe el Ismaeliților cu douăzeci de arginți. Și aceștia au dus pe Iosif în Egipt.
Judges 8:15Apoi a venit la locuitorii Sucotului și a zis: "Iată Zebah și Țalmuna, din pricina cărora ați râs de mine și mi-ați zis: Au doară mâna lui Zebah și Țalmuna e în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi celor obosiți?"
1 Samuel 25:11Nu cumva voi lua pâinile mele și apa mea și vinul meu și carnea pregătită pentru cei ce tund oile mele și să le dau la niște oameni pe care nu-i știu de unde sunt?"
2 Kings 14:9Iar Ioaș, regele lui Israel, a trimis la Amasia, regele Iudei, să i se zică: "Spânul cel din Liban a trimis la cedrul Libanului să-i zică: Dă-ți fata după fiul meu! Și trecând fiarele sălbatice din Liban au călcat spinul.
Philippians 2:21Fiindcă toți caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos.