Levitic 16:15
După aceea să junghie înaintea Domnului țapul de jertfă pentru păcatele poporului, să ducă sângele lui înăuntru, după perdea, și să facă cu sângele acela ce a făcut și cu sângele vițelului, stropind cu el pe capac și înaintea capacului.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 16:2Și a zis Domnul către Moise: „Spune lui Aaron, fratele tău, să nu intre oricând în locașul sfânt de după perdea, înaintea curățitorului celui de pe chivotul legii, ca să nu moară, că deasupra capacului Mă voi arăta în nor.
Numbers 17:11Și a făcut Moise așa; cum îi poruncise Domnul așa a făcut.
Hebrews 2:17Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraților, ca să fie milostiv și credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curățirea păcatelor poporului.
Hebrews 6:19Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă,
Hebrews 9:7În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuși și pentru greșealele poporului.
Hebrews 9:25Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuși jertfă de mai multe ori - ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an.