The Bible Software
bible.software › Levitic › Levitic 22 › Levitic 22:9

Levitic 22:9

Să păzească poruncile Mele, ca să nu aibă asupră-le păcat și să nu moară, când vor călca acestea. Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce îi sfințesc pe ei.

Biblia

In The King James Version

They shall therefore keep mine ordinance, lest they bear sin for it, and die therefore, if they profane it: I the LORD do sanctify them.

In Context

8Mortăciune și sfâșiat de fiară să nu mănânce, ca să nu se spurce cu acestea. Eu sunt Domnul.

10Nici un străin să nu mănânce din cele sfinte. Nici cel ce locuiește la un preot și nici simbriașul preotului să nu mănânce din cele sfinte.

Read all of Levitic 22

Cross References

Leviticus 10:1În vremea aceea cei doi fii ai lui Aaron, Nadab și Abiud, luându-și fiecare cădelnița sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie și au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul.

Leviticus 22:16Și să nu atragă asupră-le vinovăția fărădelegii, când vor mânca cele sfinte ale lor, că Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfințesc”.

Numbers 18:32Pentru aceasta nu veți avea păcat, de veți aduce cele mai bune din toate; și sfintele prinoase ale fiilor lui Israel nu le veți întina și nu veți muri”. Capitolul 18

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Levitic 22:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Levitic 22:8Levitic 22Levitic 22:10 →