The Bible Software
bible.software › Levitic › Levitic 25 › Levitic 25:48

Levitic 25:48

Atunci, după vânzare, se va putea răscumpăra; careva din frații lui va putea să-l răscumpere:

Biblia

In The King James Version

After that he is sold he may be redeemed again; one of his brethren may redeem him:

In Context

47Dacă străinul sau veneticul tău s-a îmbogățit pe lângă tine, iar fratele tău a sărăcit lângă tine și s-a vândut veneticului, care s-a așezat la tine, sau unui urmaș din neamul veneticului,

49Sau unchiul lui, sau fiul unchiului va putea să-l răscumpere, sau careva din neamul lui, din seminția lui să-l răscumpere; sau de va avea îndestulare, să se răscumpere singur.

Read all of Levitic 25

Cross References

Leviticus 25:25Dacă fratele tău, care e cu tine, va sărăci și va vinde din moștenirea sa, să vină ruda sa de aproape și să cumpere ceea ce vinde fratele său.

Nehemiah 5:5Și noi avem același trup ca și frații voștri și fiii voștri sunt tot așa cum sunt și fiii lor; dar iată că noi suntem nevoiți să ne dăm fiii și fiicele robi, ba unele din fiicele noastre se și află în robie. N-avem la îndemână nici un mijloc de răscumpărare. Și viile noastre și ogoarele noastre sunt în stăpânirea altora".

Galatians 4:4Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Levitic 25:48

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Levitic 25:47Levitic 25Levitic 25:49 →