Levitic 26:44
Când vor fi ei în pământul vrăjmașilor, Eu nu-i voi disprețui și nu Mă voi scârbi de ei, așa încât să-i pierd și să stric legământul Meu cu ei, că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 4:29Dar când vei căuta acolo pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, de-L vei căuta cu toată inima ta și cu tot sufletul tău.
Nehemiah 9:17Învârtoșatu-și-au cerbicia lor și în răzvrătirea lor și-au ales o căpetenie, ca să se întoarcă în robia lor; dar Tu, fiind Dumnezeu iubitor și iertător, negrabnic la mânie și bogat în milă și îndurare, nu i-ai părăsit.
Jeremiah 24:5"Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ca pe aceste smochine bune, așa voi privi cu bunăvoință pe cei ai lui Iuda, duși în robie, pe care i-am trimis din locul acesta în țara Caldeilor.
Jeremiah 31:20Dar Efraim nu este feciorul Meu scump, un copil atât de alintat? Atunci când vorbesc de el, totdeauna cu dragoste Mi-amintesc de el; pentru el Mi se mișcă inima și voi avea milă de el, zice Domnul.