The Bible Software
bible.software › Evanghelia după Luca › Evanghelia după Luca 1 › Evanghelia după Luca 1:73

Evanghelia după Luca 1:73

De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,

Biblia

In The King James Version

The oath which he sware to our father Abraham,

In Context

72Și să facă milă cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de legământul Său cel sfânt;

74Ca, fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să ne dea nouă fără frică,

Read all of Evanghelia după Luca 1

Cross References

Genesis 24:7Domnul Dumnezeul cerului și Dumnezeul pământului, Cel ce m-a luat din casa tatălui meu și din pământul în care m-am născut, Care mi-a grăit și Care mi S-a jurat, zicând: ție-ți voi da pământul acesta și urmașilor tăi, Acela va trimite pe îngerul Său înaintea ta și vei lua femeie feciorului meu de acolo.

Deuteronomy 7:8Ci pentru că vă iubește Domnul; și ca să Își țină jurământul pe care 1-a făcut părinților voștri, v-a scos Domnul cu mână tare și cu braț înalt și v-a scăpat din casa robiei și din mâna lui Faraon, regele Egiptului.

Hebrews 6:13Căci Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuși,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Evanghelia după Luca 1:73

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesThe Fourfold GospelJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Evanghelia după Luca 1:72Evanghelia după Luca 1Evanghelia după Luca 1:74 →