Evanghelia după Luca 20:37
Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe Dumnezeul lui Avraam, și Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov.
Biblia
In The King James Version
In Context
38Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor, căci toți trăiesc în El.
Read all of Evanghelia după Luca 20
Cross References
Genesis 17:7Voi pune legământul Meu între Mine și între tine și urmașii tăi, din neam în neam, să fie legământ veșnic, așa că Eu voi fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi de după tine.
Genesis 28:21Și de mă voi întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu.
Exodus 3:2Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.
Deuteronomy 33:16Și cu darurile cele alese ale pământului și ale celor ce-l umplu. Binecuvântarea Celui ce S-a arătat în rug să vină pe capul lui Iosif, pe creștetul celui dintâi dintre frații lui!
Mark 12:26Iar despre morți că vor învia, n-ați citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"?