Evanghelia după Luca 8:3
Și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe altele care le slujeau din avutul lor.
Biblia
In The King James Version
In Context
4Și adunându-se mulțime multă și venind de prin cetăți la El, a zis în pildă:
Read all of Evanghelia după Luca 8
Cross References
1 Chronicles 29:14Că cine sunt eu și cine este poporul meu, încât să avem putința de a face asemenea jertfe? Dar de la Tine sunt toate și cele primite din mâna Ta ți le-am dat ție;
Matthew 2:11Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.
Matthew 25:40Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.
Luke 9:7Și a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți;
John 4:46Deci iarăși a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.
Acts 13:1Și erau în Biserica din Antiohia prooroci și învățători: Barnaba și Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, și Saul.