Evanghelia după Luca 9:29
Și pe când se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucind.
Biblia
In The King James Version
In Context
30Și iată doi bărbați vorbeau cu El, care erau Moise și Ilie,
Read all of Evanghelia după Luca 9
Cross References
Isaiah 33:17Ochii tăi vor privi pe rege în toată frumusețea lui și o țară îndepărtată vor vedea.
Matthew 17:2Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
Mark 16:12După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o țarină.
Acts 6:15Și ațintindu-și ochii asupra lui, toți cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger. Capitolul 06
2 Peter 1:16Pentru că noi v-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui, nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri.
Revelation 20:11Și am văzut, iar, un tron mare alb și pe Cel ce ședea pe el, iar dinaintea feței Lui pământul și cerul au fugit și loc nu s-a mai găsit pentru ele.