Evanghelia după Marcu 10:27
Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.
Biblia
In The King James Version
In Context
26Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască?
28Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat.
Read all of Evanghelia după Marcu 10
Cross References
Numbers 11:21Apoi a zis Moise: „În poporul acesta, în care mă aflu, sunt șase sute de mii de pedeștri și Tu zici: Am să le dau carne să mănânce și vor mânca o lună de zile!
Job 42:2"Știu că poți să faci orice și că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru Tine faptă.
Jeremiah 32:27Atunci a fost cuvântul Domnului către Ieremia și a zis:
Matthew 19:26Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.
Luke 18:27Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.
Hebrews 7:25Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.