Evanghelia după Matei 3:6
Și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.
Biblia
In The King James Version
And were baptized of him in Jordan, confessing their sins.
In Context
5Atunci a ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului.
Read all of Evanghelia după Matei 3
Cross References
Leviticus 16:21Își va pune Aaron mâinile sale pe capul țapului celui viu și va mărturisi asupra lui toate nelegiuirile fiilor lui Israel, toate nedreptățile lor și toate păcatele lor; și, punându-le pe acestea pe capul țapului, îl va trimite cu un om anumit în pustie.
Numbers 5:7Să-și mărturisească păcatul ce a făcut și să întoarcă deplin aceea prin ce a păcătuit și să mai adauge la aceea a cincea parte și să dea aceluia față de care a păcătuit.
Job 33:27Atunci omul privește peste semenii săi și zice: "Păcătuisem și călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
Proverbs 28:13Cel ce își ascunde păcatele lui nu propășește, iar cel ce le mărturisește și se lasă de ele va fi miluit.
Daniel 9:4Și m-am rugat Domnului Dumnezeu și m-am mărturisit și am zis: "O, Doamne, Dumnezeule cel mare și minunat, Care păzești legământul și îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine și iau aminte la poruncile Tale!
Matthew 3:13În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.