Mica 7:18
Cine este Dumnezeu ca Tine, Care ierți fărădelegea și treci cu vederea păcatele restului moștenirii Tale? Mânia Lui nu ține totdeauna, căci El iubește îndurarea.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 33:18Și Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”
Exodus 34:9Zicând: „De am aflat bunăvoință în ochii Tăi, Stăpâne, să meargă Stăpânul în mijlocul nostru, căci poporul acesta e îndărătnic; dar, iartă nelegiuirile noastre și păcatele și ne fă moștenirea Ta!”
Numbers 23:21El nu vede nedreptate în Iacov și nu zărește silnicie în Israel; Domnul Dumnezeul său este cu el și în mijlocul lui se aude strigăt de veselie ca pentru un împărat.
Judges 10:16Și au lepădat de la ei pe dumnezeii cei străini și au început să slujească numai Domnului. Și S-a îndurat Domnul de suferințele lui Israel.
Nehemiah 9:17Învârtoșatu-și-au cerbicia lor și în răzvrătirea lor și-au ales o căpetenie, ca să se întoarcă în robia lor; dar Tu, fiind Dumnezeu iubitor și iertător, negrabnic la mânie și bogat în milă și îndurare, nu i-ai părăsit.