Neemia 13:6
Eu nu eram la Ierusalim când s-au făcut toate acestea, pentru că mă întorsesem la rege, în anul al treizeci și doilea al domniei lui Artaxerxe, regele Babilonului.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 32:1Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron și i-a zis: „Scoală și ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a întâmplat”.
Ezra 6:22Și au prăznuit sărbătoarea azimelor șapte zile cu bucurie, pentru că îi înveselise Domnul și întorsese spre ei inima regelui Asiriei, ca să le întărească mâinile la zidirea templului Domnului Dumnezeului lui Israel. Capitolul 06
Nehemiah 2:5"De binevoiește regele și de are robul tău trecere la tine, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinților mei, ca să o zidesc".
Nehemiah 5:14și din ziua aceea în care eu am fost numit guvernator al lor în țara lui Iuda, din anul al douăzecilea până în anul al treizeci și doilea al regelui Artaxerxe, timp de doisprezece ani eu și frații mei n-am mâncat pâinea de conducător.