Neemia 2:8
Precum și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurilor regelui, ca să-mi dea lemn pentru porțile cetății, cele dinspre templul Domnului, și pentru zidul cetății și pentru casa mea de locuit". Și mi-a dat regele scrisori, pentru că mâna binefăcătoare a Dumnezeului meu era peste mine.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Ezra 5:5Dar ochiul Dumnezeului lor era spre căpeteniile iudaice, și aceia nu i-au mustrat până nu au adus lucrurile la cunoștința lui Darie și până n-a venit dezlegare în chestiunea aceasta.
Ezra 6:22Și au prăznuit sărbătoarea azimelor șapte zile cu bucurie, pentru că îi înveselise Domnul și întorsese spre ei inima regelui Asiriei, ca să le întărească mâinile la zidirea templului Domnului Dumnezeului lui Israel. Capitolul 06
Nehemiah 2:17Atunci însă le-am zis: "Voi vedeți în ce stare rea ne aflăm: Ierusalimul este dărâmat și porțile lui mistuite de foc. Hai să zidim zidurile Ierusalimului și nu vom mai fi de batjocură!"
Nehemiah 3:1"Atunci s-a ridicat Eliașib, preotul cel mare, cu frații săi preoți și au zidit Poarta Oilor și, punându-i canaturile, au sfințit-o; tot ei au reparat și zidul de la turnul Mea până la turnul Hananeel și l-au sfințit.
Proverbs 21:1Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.