The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 11 › Cartea Numeri 11:11

Cartea Numeri 11:11

Atunci a zis Moise către Domnul: „De ce întristezi pe robul Tău și de ce oare n-am aflat milă înaintea ochilor Tăi, căci ai pus asupra mea sarcina a tot poporul acesta?

Biblia

In The King James Version

And Moses said unto the LORD, Wherefore hast thou afflicted thy servant? and wherefore have I not found favour in thy sight, that thou layest the burden of all this people upon me?

In Context

10Moise însă auzea cum plângea fiecare prin familiile sale și la ușa cortului său, și s-a aprins tare mânia Domnului și s-a mâhnit Moise.

12Oare eu am zămislit tot poporul acesta și oare eu l-am născut, de-mi zici: Ia-l în sânul tău, cum ia doica pe copil, și-l du în pământul pe care cu jurământ l-am făgăduit părinților lui?

Read all of Cartea Numeri 11

Cross References

Exodus 17:4Iar Moise a strigat către Domnul și a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Căci puțin lipsește ca să mă ucidă cu pietre”.

Deuteronomy 1:12Cum dar voi purta singur greutățile voastre și sarcinile voastre și neînțelegerile dintre voi?

Jeremiah 15:10Vai de mine, mamă, că m-ai născut să fiu om de ceartă și de pricină pentru toată țara! Nimănui n-am dat cu dobândă și nici mie nu mi-a dat nimeni cu dobândă, și tot mă blestemă toți.

Jeremiah 20:7Doamne, Tu m-ai aprins și iată sunt înflăcărat; Tu ești mai tare decât mine și ai biruit, iar eu în toate zilele sunt batjocorit și fiecare își bate joc de mine;

Lamentations 3:22Milele Domnului nu s-au sfârșit, milostivirile Lui nu încetează.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 11:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 11:10Cartea Numeri 11Cartea Numeri 11:12 →