Cartea Numeri 21:23
Dar Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin țara lui, ci și-a adunat tot poporul său și a pășit împotriva lui Israel în pustie, înaintând până la Iahaț, unde s-a luptat cu Israel.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Numbers 20:18Edom însă i-a răspuns: „Să nu treci pe la mine, iar de nu vei asculta voi ieși cu război înaintea ta”.
Deuteronomy 2:30Dar Sihon, regele Heșbonului, n-a voit a ne îngădui să trecem prin pământul lui, pentru că Domnul Dumnezeul tău a îndărătnicit duhul lui și inima lui a împietrit-o, ca să-l dea în mâinile tale, cum se vede acum.
Deuteronomy 4:46Dincolo de Iordan, în valea din fața Bet-Peorului, în pământul lui Sihon, regele Amoreilor, care a trăit în Heșbon, pe care l-a bătut Moise cu fiii lui Israel, după ieșirea lor din Egipt,
Judges 11:20Dar Sihon nu s-a învoit să dea drumul lui Israel prin hotarele sale și a adunat Sihon tot poporul său și a tăbărât în Iahța și s-a bătut cu Israel.
Jeremiah 48:34De la Heșbon până la Eleale și Iahaț, de la Țoar până la Horonaim și până la Eglat-Șelișia vor ridica glas de tânguire, căci apele Nimrimului vor seca.