The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 23 › Cartea Numeri 23:7

Cartea Numeri 23:7

„Din Mesopotamia m-a adus Balac, regele Moabului, din munții Răsăritului și mi-a zis: Vino și-mi blesteamă pe Iacov, vino și osândește pe Israel!

Biblia

In The King James Version

And he took up his parable, and said, Balak the king of Moab hath brought me from Aram, out of the mountains of the east, saying, Come, curse me Jacob, and come, defy Israel.

In Context

6Și s-a întors la acesta și iată el stătea la arderile de tot ale lui și toate căpeteniile Moabului erau cu el. Și a fost peste el Duhul Domnului și și-a rostit cuvântul său, zicând:

8Cum să blestem pe cel ce nu-l blesteamă Dumnezeu? Sau cum să osândesc pe cel ce nu-l osândește Dumnezeu?

Read all of Cartea Numeri 23

Cross References

Genesis 28:2Ci scoală și mergi în Mesopotamia în casa lui Batuel, tatăl mamei tale, și-ți ia femeie de acolo, din fetele lui Laban, fratele mamei tale,

Numbers 22:5Deci a trimis acesta soli la Valaam, fiul lui Beor, în Petor, care e așezat lângă râul Eufrat, în pământul fiilor poporului său, ca să-l cheme și să-i spună: „Iată a ieșit un popor din Egipt și a acoperit fața pământului și trăiește lângă mine.

Numbers 22:11Iată a ieșit din Egipt un popor și a acoperit fața pământului și locuiește lângă mine; vino dar de mi-l blesteamă, doar l-aș putea birui și alunga din țară”.

Numbers 23:18Iar el și-a rostit cuvântul său și a zis: „Scoală și ascultă Balac! Ia aminte la mine, fiul lui Sefor!

Numbers 24:15Și și-a urmat Valaam cuvântul său și a zis: „Așa grăiește Valaam, fiul lui Beor; așa grăiește bărbatul cel ce vede cu adevărat,

Numbers 24:23Iar când a văzut pe Og, și-a urmat cuvântul și a zis: „Vai, vai, cine va mai trăi când Dumnezeu va aduce acestea!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 23:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 23:6Cartea Numeri 23Cartea Numeri 23:8 →