The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 24 › Cartea Numeri 24:2

Cartea Numeri 24:2

Și ridicându-și Valaam ochii săi, a văzut pe Israel așezat după semințiile sale și a venit peste dânsul duhul lui Dumnezeu,

Biblia

In The King James Version

And Balaam lifted up his eyes, and he saw Israel abiding in his tents according to their tribes; and the spirit of God came upon him.

In Context

1Văzând Valaam că Domnul binevoiește să se binecuvânteze Israel, n-a mai alergat după obicei la vrăjitorii, ci s-a întors cu fața spre pustie;

3Și și-a rostit el cuvântul său, zicând: „Așa zice Valaam, fiul lui Beor; așa grăiește bărbatul cel ce vede cu adevărat;

Read all of Cartea Numeri 24

Cross References

Numbers 11:25Și S-a pogorât Domnul în nor și a vorbit cu el; și a luat din duhul care era peste el și a pus peste cei șaptezeci de bărbați căpetenii. Îndată însă cum a odihnit duhul peste ei, au început a prooroci, dar apoi au încetat.

Numbers 24:5Cât sunt de frumoase sălașurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!

1 Samuel 19:20Și a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceștia ceata proorocilor proorocind și pe Samuel povățuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul și au început și ei a prooroci.

2 Chronicles 15:1Atunci s-a pogorât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Azaria, fiul lui Oded,

Song of Solomon 6:10Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea strălucește și ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă și ca oastea de război temută?

Matthew 10:4Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 24:2

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 24:1Cartea Numeri 24Cartea Numeri 24:3 →