The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 28 › Cartea Numeri 28:4

Cartea Numeri 28:4

Un miel să-l aduci dimineața și pe celălalt miel să-l aduci seara.

Biblia

In The King James Version

The one lamb shalt thou offer in the morning, and the other lamb shalt thou offer at even;

In Context

3Spune-le: Iată jertfele care trebuie să le aduceți Domnului: doi miei de câte un an fără meteahnă, ardere de tot necontenită, pe fiecare zi;

5Jertfă de pâine să aduci a zecea parte de efă de făină de grâu, amestecată cu un sfert de hin de untdelemn;

Read all of Cartea Numeri 28

Cross References

Exodus 12:6Să-l țineți până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia și atunci toată adunarea obștii fiilor lui Israel să-l junghie către seară.

1 Kings 18:29Trecuse acum de amiază și ei s-au zbuciumat mereu până la timpul jertfei. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie Tesviteanul către proorocii lui Baal: "Dați-vă acum la o parte, ca să-mi săvârșesc și eu jertfa mea!" și s-au dat la o parte.

Ezra 9:4Atunci s-au adunat la mine toți cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina nelegiuirii celor veniți din robie, și eu am stat în întristare până la jertfa cea de seară.

Daniel 9:21Și pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 28:4

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 28:3Cartea Numeri 28Cartea Numeri 28:5 →