Epistola lui Pavel către filipeni 2:25
Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, fratele și împreună cu mine lucrător și luptător, cum și trimisul vostru și slujitorul nevoilor mele,
Biblia
In The King James Version
In Context
24Sunt, însă, încredințat în Domnul că eu însumi voi veni în curând.
26Fiindcă avea mare dor de voi toți și era mâhnit fiindcă ați auzit că a fost bolnav.
Read all of Epistola lui Pavel către filipeni 2
Cross References
John 17:18Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume.
2 Corinthians 2:13N-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci despărțindu-mă de ei, am plecat în Macedonia.
2 Corinthians 11:7Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-mă pe mine însumi, pentru ca voi să vă înălțați?
Philippians 4:18Am de toate și am și de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-ați trimis, miros cu bună mireasmă, jertfă primită, bineplăcută lui Dumnezeu.
Colossians 4:11Asemenea și Iisus, cel ce se numește Iustus, care sunt din tăierea împrejur; numai aceștia au lucrat împreună cu mine pentru împărăția lui Dumnezeu. Ei au fost cei ce mi-au adus mângâiere.
2 Timothy 2:3Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus.