Epistola lui Pavel către filipeni 3:15
Așadar, câți suntem desăvârșiți aceasta să gândim; și dacă gândiți ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi și aceea.
Biblia
In The King James Version
In Context
16Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm același dreptar, să gândim la fel.
Read all of Epistola lui Pavel către filipeni 3
Cross References
Proverbs 3:5Pune-ți nădejdea în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta.
Matthew 5:48Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este. Capitolul 05
John 7:17De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.
1 Corinthians 2:6Și înțelepciunea o propovăduim la cei desăvârșiți, dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori,
Galatians 5:10Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veți cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi își va purta osânda, oricine ar fi el.