Epistola lui Pavel către filipeni 3:9
Și să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credinței,
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către filipeni 3
Cross References
Genesis 7:23Și așa s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie.
Deuteronomy 27:26Blestemat să fie tot omul care nu va plini toate cuvintele legii acesteia și nu va urma după ea! Și tot poporul să zică: Amin!" Capitolul 27
2 Chronicles 32:25Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el și peste Iuda și peste Ierusalim.
Job 9:28Sunt năpădit de teama chinurilor mele, știind bine că Tu nu mă vei scoate nevinovat.
Job 15:14Ce este omul ca să se creadă curat, și cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit?