Proverbele și pildele lui Solomon 12:24
Mâna celor silitori va stăpâni, iar cea lăsătoare va fi birnică.
Biblia
In The King James Version
The hand of the diligent shall bear rule: but the slothful shall be under tribute.
In Context
23Omul înțelept își ascunde știința, pe când inima celor nebuni propovăduiește nebunia.
25Supărarea se abate asupra omului, dar numai un cuvânt bun îl bucură.
Read all of Proverbele și pildele lui Solomon 12
Cross References
Genesis 49:15Văzând că odihna e bună și ținutul său gras, își pleacă umerii sub povară și se face bărbat plătitor de bir.
1 Kings 11:28Se afla acolo și Ieroboam, om tare în putere. Solomon, băgând de seamă că acest om tânăr știe să facă treabă, l-a pus dregător peste lucrătorii de corvoadă din casa lui Iosif.
Proverbs 10:4Mâna leneșilor pricinuiește sărăcie, iar mâna celor înțelepți adună avuții.
Proverbs 13:4Sufletul celui leneș poftește, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat.
Proverbs 19:15O casă și o avere sunt moștenire de la părinți, iar o femeie înțeleaptă este un dar de la Dumnezeu.
Proverbs 22:13Cel leneș pune pricini și zice: "Afară este un leu, aș putea să fiu sugrumat în mijlocul ulițelor".