Proverbele și pildele lui Solomon 2:22
Iar cei fără de lege vor fi nimiciți de pe pământ și cei necredincioși vor fi smulși de pe el. Capitolul 02
Biblia
In The King James Version
But the wicked shall be cut off from the earth, and the transgressors shall be rooted out of it.
In Context
21Căci cei drepți vor locui pământul și cei fără de prihană vor sălășlui pe el;
Read all of Proverbele și pildele lui Solomon 2
Cross References
Deuteronomy 7:22Domnul Dumnezeul tău va izgoni dinaintea ta popoarele acestea încetul cu încetul; nu poți să le pierzi repede, ca să nu se pustiiască pământul și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele câmpului;
Deuteronomy 29:20Pe unul ca acesta nu-l va ierta Domnul, ci îndată se va aprinde mânia Domnului și iuțimea Lui asupra unui astfel de om și va cădea asupra lui tot blestemul legământului acestuia, care este scris în cartea aceasta a legământului și va șterge Domnul numele lui de sub cer,
1 Chronicles 10:13Așa a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o făcuse el înaintea Domnului, pentru că n-a păzit cuvântul Domnului și pentru că a întrebat și a cercetat o vrăjitoare
Job 21:30Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruțat și că în ceasul mâniei el scapă?