Apocalipsa 10:5
Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare și pe pământ, și-a ridicat mâna dreaptă către cer,
Biblia
In The King James Version
And the angel which I saw stand upon the sea and upon the earth lifted up his hand to heaven,
In Context
Cross References
Genesis 14:22Avram însă a răspuns regelui Sodomei: „Iată, îmi ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pământului,
Exodus 6:8Apoi am să vă duc în pământul acela pentru care Mi-am ridicat mâna să-l dau lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, și pe care am să-l dau vouă în stăpânire, căci Eu sunt Domnul!”
Deuteronomy 32:40Eu ridic la cer mâna Mea și Mă jur pe dreapta Mea și zic: Viu sunt Eu în veac!
Ezekiel 20:5Și spune-le: Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua în care am ales pe Israel și, ridicându-Mi mâna, M-am jurat seminției casei lui Iacov și M-am descoperit lor în țara Egiptului și, ridicându-Mi mâna, le-am zis: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru;