The Bible Software
bible.software › Apocalipsa › Apocalipsa 19 › Apocalipsa 19:4

Apocalipsa 19:4

Iar cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru ființe au căzut și s-au închinat lui Dumnezeu, Cel ce șade pe tron, zicând: Amin! Aliluia!

Biblia

In The King James Version

And the four and twenty elders and the four beasts fell down and worshipped God that sat on the throne, saying, Amen; Alleluia.

In Context

3Și a doua oară au zis: Aliluia! Și fumul focului în care arde ea se ridică în vecii vecilor.

5Și un glas a ieșit din tron, zicând: Lăudați pe Dumnezeul nostru toate slugile Lui, cei ce vă temeți de El, mici și mari.

Read all of Apocalipsa 19

Cross References

Nehemiah 5:13Iar eu mi-am scuturat haina și am zis: "Așa să scuture Dumnezeu și de casă și de avere pe fiecare om care nu-și va ține cuvântul său și așa să fie el scuturat și gol. "Amin" - zise toată adunarea. Atunci am preaslăvit pe Dumnezeu și poporul și-a împlinit cuvântul.

Jeremiah 28:6"Așa să fie și să facă aceasta Domnul! Împlinească Domnul cuvintele tale, pe care le-ai rostit tu pentru întoarcerea din Babilon a vaselor templului Domnului și a tuturor robilor la locul acesta.

Matthew 28:20Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. Capitolul 28

Revelation 4:4Și douăzeci și patru de scaune înconjurau tronul și pe scaune douăzeci și patru de bătrâni, șezând, îmbrăcați în haine albe și purtând pe capetele lor cununi de aur.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Apocalipsa 19:4

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Apocalipsa 19:3Apocalipsa 19Apocalipsa 19:5 →