Apocalipsa 20:4
Și am văzut tronuri și celor ce ședeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Și am văzut sufletele celor tăiați pentru mărturia lui Iisus și pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, și nu au primit semnul ei pe fruntea și pe mâna lor. Și ei au înviat și au împărățit cu Hristos mii de ani.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Daniel 2:44Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veșnic care nu va fi nimicit niciodată și care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma și va nimici toate aceste regate și singur El va rămâne în veci.
Daniel 7:18Și sfinții Celui Preaînalt vor primi regatul și îl vor ține în stăpânire în veci și în vecii vecilor.
Daniel 7:27Iar regatul și stăpânirea și mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt; împărăția Lui este împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji Lui și pe El Îl vor asculta".
Matthew 17:10Și ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
Matthew 24:10Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții; și se vor urî unii pe alții.
Mark 6:27Și îndată trimițând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.