Apocalipsa 8:12
Și a trâmbițat al patrulea înger; și a fost lovită a treia parte din soare, și a treia parte din lună, și a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor și ziua să-și piardă din lumină a treia parte, și noaptea tot așa.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 10:21Atunci a zis Domnul către Moise: „Întinde mâna ta spre cer și se va face întuneric în pământul Egiptului, încât să-l pipăi cu mâna”.
Isaiah 24:23Luna va fi roșie, iar soarele va pierde din lumina lui, căci Domnul Savaot va fi rege și slava Lui va străluci înaintea bătrânilor în muntele Sionului și în Ierusalim! Capitolul 24
Ezekiel 32:7Când te vei stinge, voi acoperi cerurile și stelele lor le voi întuneca; soarele îl voi acoperi cu nor și luna nu va mai lumina cu lumina sa.
Amos 8:9Iar în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi apune soarele în miezul zilei și voi întuneca pământul în zi luminoasă;
Matthew 24:29Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui.