Apocalipsa 9:21
Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtișagurile lor. Capitolul 09
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Isaiah 47:12Păstrează pentru tine fermecătoriile tale și vrăjitoriile cu care te-ai trudit din tinerețe, poate îți vor sluji, poate vei insufla temere!
Daniel 7:21M-am uitat, și cornul acela purta război cu cei sfinți și i-a biruit,
Malachi 3:5Și Mă voi apropia de voi ca să vă judec și voi fi martor grabnic împotriva vrăjitorilor, a desfrânaților și a celor care jură strâmb, împotriva celor care asupresc pe simbriaș, pe văduvă și pe orfan, apasă pe cel străin și nu se tem de Mine, zice Domnul Savaot.
2 Corinthians 12:21Mă tem ca nu cumva, venind iarăși, să mă umilească Dumnezeul meu la voi și să plâng pe mulți care au păcătuit înainte și nu s-au pocăit de necurăția și de desfrânarea și de necumpătarea pe care le-au făcut. Capitolul 12
Revelation 11:7Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî.
Revelation 13:13Și face semne mari, încât și foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,