Epistola lui Pavel către romani 11:4
Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? "Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal".
Biblia
In The King James Version
In Context
5Deci tot așa și în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har.
Read all of Epistola lui Pavel către romani 11
Cross References
Deuteronomy 4:3Ochii voștri au văzut toate câte a făcut Domnul Dumnezeul vostru cu Baal-Peor; pe tot omul care a urmat lui Baal-Peor 1-a pierdut Domnul Dumnezeul tău din mijlocul tău;
1 Kings 16:31Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă și-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal și să i se închine.
2 Kings 10:19Deci chemați la mine pe toți proorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, și nimeni să nu lipsească, pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce va lipsi nu va rămâne cu viață". Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca să stârpească pe slujitorii lui Baal.
Hosea 2:8Pentru aceasta iată că-i voi astupa drumul său cu mărăcini, voi ridica zid, ca ea să nu-și mai găsească cărările sale.
Zephaniah 1:4"Și voi întinde mâna Mea împotriva lui Iuda și împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim și voi distruge din locul acesta pe Baal până la ultimele lui rămășițe, numele slujitorilor săi, împreună cu al preoților;