Epistola lui Pavel către romani 3:28
Căci socotim că prin credință se va îndrepta omul, fără faptele Legii.
Biblia
In The King James Version
Therefore we conclude that a man is justified by faith without the deeds of the law.
In Context
29Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El și Dumnezeul păgânilor? Da, și al păgânilor.
Read all of Epistola lui Pavel către romani 3
Cross References
John 3:14Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului,
John 6:40Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
Romans 3:20Pentru că din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoștința păcatului.
Romans 4:5Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credința lui i se socotește ca dreptate.
Romans 8:3Pentru că ceea ce era cu neputință Legii - fiind slabă prin trup - a săvârșit Dumnezeu, trimițând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului și pentru păcat a osândit păcatul în trup,
Galatians 2:16Știind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta.