Epistola lui Pavel către romani 5:18
Așadar, precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toți oamenii, îndreptarea care dă viață;
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către romani 5
Cross References
John 1:7Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el.
John 12:32Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine.
Romans 3:19Dar știm că cele câte zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca orice gură să fie închisă și ca toată lumea să fie vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Romans 5:12De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el.
Romans 5:19Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți.
1 Timothy 2:4Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.