Epistola lui Pavel către romani 5:9
Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptați prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie.
Biblia
In The King James Version
Much more then, being now justified by his blood, we shall be saved from wrath through him.
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către romani 5
Cross References
Romans 1:18Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr.
Romans 5:1Deci fiind îndreptați din credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos,
Romans 8:1Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.
Ephesians 2:13Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos,
Hebrews 9:14Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu?
1 John 1:7Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat.