The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către romani › Epistola lui Pavel către romani 8 › Epistola lui Pavel către romani 8:29

Epistola lui Pavel către romani 8:29

Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulți frați.

Biblia

In The King James Version

For whom he did foreknow, he also did predestinate to be conformed to the image of his Son, that he might be the firstborn among many brethren.

In Context

28Și știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după voia Lui;

30Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat; și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și mărit.

Read all of Epistola lui Pavel către romani 8

Cross References

Exodus 33:12Atunci a zis Moise către Domnul: „Iată, Tu îmi spui: Du pe poporul acesta, dar nu mi-ai descoperit pe cine ai să trimiți cu mine, deși mi-ai spus: Te cunosc pe nume și ai aflat bunăvoință înaintea ochilor Mei.

Psalms 1:6Că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri. ==Psalmul 2==

Jeremiah 1:5"Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare".

Matthew 12:50Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă. Capitolul 12

John 17:16Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.

John 17:22Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către romani 8:29

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către romani 8:28Epistola lui Pavel către romani 8Epistola lui Pavel către romani 8:30 →