Epistola lui Pavel către romani 9:16
Deci, dar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește.
Biblia
In The King James Version
So then it is not of him that willeth, nor of him that runneth, but of God that sheweth mercy.
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către romani 9
Cross References
Genesis 27:9Du-te la turmă, adu-mi de acolo doi iezi tineri și buni și voi face din ei mâncare, cum îi place tatălui tău;
Isaiah 65:1Căutat am fost de cei ce nu întrebau de Mine, găsit am fost de cei ce nu Mă căutau. Și am zis: "Iată-Mă, iată-Mă aici, la un neam care nu chema numele Meu!
Luke 10:21În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta, bunăvoința Ta.
John 3:8Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.
1 Corinthians 1:26Căci, priviți chemarea voastră, fraților, că nu mulți sunt înțelepți după trup, nu mulți sunt puternici, nu mulți sunt de bun neam;
Ephesians 2:8Căci în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;